DIVORTUL - cu cartile pe masa

     Posibilitatea divortului constituie un lucru bun pentru ca sunt situatii in care casnicia nu mai este ceea ce trebuie sa fie, adica o uniune intre doi oameni care se iubesc, se respecta, se ajuta si se sustin reciproc.
     Insa divortul a fos mereu o problema delicata iar rezolvarea lui in cadrul instantei de judecata a fost mereu complicata si de lunga durata.  
     Ca sa puteti trece mai simplu printr-un divort este necesar sa urmati cateva reguli si sa cunoasteti, pe cat posibil, legislatia. 

                                                Treceti mai usor prin divort 

            Divortul este un eveniment nefericit si greu de suportat indiferent de situatia in care se afla cuplul. De aceea trebuie ganditi la rece toti pasii pe care-i aveti de parcurs.
Inainte de initierea divortului asigurati-va ca:
- motivele pentru care vreti sa divortati sunt serioase 
- decizia luata nu este una precipitata si de moment
- decizia de a divorta nu este luata sub influenta unor terte persoane
- ati efectuat toate demersurile privind un divort amiabil
- sunteti in deplina cunoastere a tot ceea ce implica un proces de divort
- aveti pregatit planul (dovezile si strategia)
Pe perioada divortului cautati sa:
- nu va implicati in dispute verbale sau fizice cu sotul/sotia sau cunostinte/rude
nu implicati copiii in disputa dvs.
- cunoasteti in amanuntime starea procesului

                                                      Reglementarea divortului

          Trebuie sa cunoasteti reglementarile privitoare la divort si toate cererile accesorii divortului. Chiar daca aveti avocat trebuie sa cunoasteti reglemetarile, pentru ca va va explica anumite lucruri dar nu-l veti putea intelege bine daca nu cunoasteti legislatia.
         Asadar, divortul este reglementat i Codul Familiei (cu modificarile si completarile ulterioare), in Titlul I, Capitolul IV, articolele: 37, 38, 381 ,382,383,384,39-44.

                                                       Divortul poate avea loc:

a) prin acordul soţilor, la cererea ambilor soţi;
b) atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă;
c) la cererea aceluia dintre soţi a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei.
      
                                                   Motive de divort
                 Motivele de divort trebuie sa fie temeinice. Desi legea nu prevede, din practica s-au desprins (fara a ne limita) cateva motive temeinice de divort:
- refuzul nejustificat al unuia dintre soti de a locui impreuna cu celalalt sau parasirea fara temei a domiciliului conjugal ;
- infidelitatea unuia dintre soti ;
- atitudinea necorespunzatoare a unuia dintre soti : acte de violenta si alte asemenea manifestari, care au drept consecinta neintelegeri grave intre soti ;
- existenta unor nepotriviri de ordin fiziologic, care afecteaza raporturile conjugale;
- existenta unei boli grave, incurabile de care sufera unul dintre soti, necunoscuta de celalalt sot decat ulterior incheierii casatoriei ;
- rele purtari de ordin moral, concretizate in fapte evidente de destramare a vietii de familie;
- casatoria incheiata sub presiunea unor terti (de obicei parintii, tutorii), care au aranjat casatoria fara a avea acordul persoanei/persoanelor direct implicate (inca mai exista astfel de casatorii datand de zeci de ani, cand era obiceiul ca parintii sa aranjeze casatoria copiilor, in acest caz tinerii gasindu-se, de cele mai multe ori, casatoriti cu o persoana nepotrivita lor si neputand protesta din cauza controlului strict al parintilor)                                          

                                      
                                                Cine pronunta divortul si unde?
           Pana la intrarea in vigoare a  Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor exista doar o singura varianta, iar s-au mai reglementat inca 2 variante de pronuntare a divortului:
a) (varianta clasica)  divortul la Judecatorie conform art. 607 din Codul de procedura civila (in circumscriptia careia se afla cel din urma domiciliu comun al sotilor. Daca sotii nu au avut domiciliu comun sau daca niciunul din soti nu mai locuieste in circumscriptia judecatoriei in care se afla cel din urma domiciliu comun, judecatoria competenta este aceea in circumscriptia careia isi are domiciliul paratul, iar cand paratul nu are domiciliu in tara, este competenta judecatoria in circumscriptia caruia isi are domiciliul reclamantul.)
b) la ofiterul starii civile de la locul căsătoriei sau al ultimei locuinţe comune a soţilor 
c) la notarul de la locul căsătoriei sau al ultimei locuinţe comune a soţilor  
                                                            
                                          Conditii legale necesare pentru divort
       La prima varianta, desfacerea casatoriei in instanta:
     Orice casatorie poate fi desfacuta, indiferent de durata ei si de faptul ca exista sau nu copii minori nascuti sau adoptati pe parcursul casatoriei.
     Specific daca e vorba de divort prin acordul sotilor:
          - nici unul din soti sa nu fie pus sub interdictie (cu alte cuvinte sa fie amandoi sanatosi mintal in asa fel incat sa nu le fie afectata capacitatea de a discerne)        
         - sotii sa depuna cererea de divort impreuna
        - din casatorie nu sunt copii minori nascuti sau adoptati
     In orice caz, divortul trebuie motivat temeinic iar sotul/sotii care depun cererea de divort trebuie s-o depuna personal si sa participe la proces personal, inlocuirea lor de catre avocat fiind admisa doar pentru motive serioase.
      La celelalte 2 variante, nou incluse in legislatie:
- ambii soti sa fie de acord cu divortul 
- sotii sa depuna cererea de divort impreuna
- din casatorie nu sunt copii minori nascuti sau adoptati
- nici unul din soti sa nu fie pus sub interdictie
- sotii sa se inteleaga asupra numelui purtat de catre fiecare dupa divort (e vorba de cei ce si-au schimbat numele prin casatorie)
         De mentionat ca neindeplinirea conditiilor prevazute de catre noua reglementare si ori alte neintelegeri duc la trimiterea cererii de divort in instanta, ca singura varianta de desfacere a casatoriei.
  
                                                Cand se considera casatoria a fi incetata?
                Casatoria este incetata si deci divortul este definitiv cand:
- hotararea judecatoreasca prin care s-a pronuntat divortul devine irevocabila (in cazul divortului clasic)
- la data eliberarii certificatului de divort (in cazul divortului pe cale administrativa - reglementat prin Legea nr. 202/2010)


                                            Procedural vorbind - cum se desfasoara divortul?


                           Divortul clasic - in instanta 
        Cine intenteaza divortul?  Unul din soti sau ambii poate/pot fi autorul/autorii cererii de divort. 
         Unde se intenteaza divortul? Cererea de divort se depune la Judecatorie, conform art. 607 din Codul de procedura civila. 
Dar care Judecatorie? Avem variante care se adapteaza situatiilor concrete: 
- Judecatoria in circumscriptia careia se afla cel din urma domiciliu comun al sotilor
- Judecatoria in circumscriptia careia isi are domiciliul paratul, daca sotii nu au avut domiciliu comun sau daca niciunul din soti nu mai locuieste in circumscriptia judecatoriei in care se afla cel din urma domiciliu comun
Judecatoria in circumscriptia caruia isi are domiciliul reclamantul, cand paratul nu are domiciliu in tara.
         Ce trebuie sa cuprinda cererea de divort? Exista elemente obligatorii care trebuie sa fie in cererea de divort: 
- datele personale complete ale celui/celor care depun cererea (nume complet, adresa completa de pe cartea de identitate si adresa reala in cazul in care solicitantul nu locuieste la adresa din cartea de identitate, CNP-ul, seria si numarul cartii de identitate) 
- motivele invocate pentru divort
- specificarea despre data incheierii casatoriei
- specificari despre domiciliul comun al sotilor (unde este stabilit sau ca nu a existat, dupa caz)
- datele de identificare ale paratului - daca doar unul din soti este reclamant
- specificarea existentei, numelui si datei de nastere ale copiilor minori rezultati din casatorie prin nastere sau adoptie si a situatiei concrete (nascut sau adoptat - desi legea ii trateaza la fel)
- daca nu sunt copii minori - specificarea acestui lucru
- specificarea cererii referitoare la numele purtat de soti dupa divort
- specificarea solicitarii referitoare la custodia copilului/copiilor minor/-i ai ambilor soti si referitoare la pensia alimentara
- solicitarea referitoare la atribuirea culpei pentru desfacerea divortului, respectiv pentru pronuntarea fara a mentiona motivele de divort - dupa caz 
         Acte ce trebuie anexate cererii de divort :copie dupa cartea de identitate a reclamantului, respectiv ale ambilor soti, copie dupa certificatul de casatorie, copii dupa certificatele de nastere ale copiilor minori - daca e cazul. La depunerea cererii se vor avea in posesie si actele originale mentionate mai sus.
       Pasii parcursi pentru desfasurarea divortului. La cererea depusa de catre ambii soti nuse pune doar de administrarea eventualelor probe, daca au ceva neintelegeri.
La cererea facuta de catre un singur sot, pe langa cele de mai sus, trebuie citat sotul parat.
       Sotul/sotii care cere/cer divortul va/vor fi instiintat/instiintati despre stabilirea termenului de divort.
           Judecatorul va incerca sa-l faca sa se razgandeasca pe sotul reclamant, respectiv pe sotii care vor sa divorteze de comun acord, iar daca el/ei staruie, va stabili un termen de judecata. Pentru economie de timp, primul termen este mai lung, tocmai pentru a le da timp sotilor sa se razgandeasca in privinta divortului.
       Daca vreti sa administrati proba cu  martori este bine sa-i stiti de la inceput si sa le precizati numele, calitatea si adresa lor chiar in cererea de divort, pentru a economisi timp.
       Paratul poate depune si el cerere de divort pana la primul termen si cererea se va solutiona impreuna cu cererea reclamantului. Deasemenea, el poate, si este recomandat - dar nu e obligat, sa depuna intampinare,  prin care se pronunta cu privire la cererile reclamantului. Intampinarea trebuie depusa cel tarziu la prima infatisare dar pentru economie de timp se va depune cu cateva zile inainte pentru a da instantei posibilitatea de a o studia.
        La infatisari - se asculta sotii, martorii si copiii. In situatii care cer aceasta, instanta poate lua  masuri vremelnice referitoare la locuinta comuna, la custodia si intretinerea copilului/copiilor

 (va urma...)